Prima pagină

Comunitatea românească

 

Deşi nu există o organizaţie a românilor în DUBAI , ca urmare a noilor reglementări legale , comunitatea de români are ca proiect organizarea sub forma unei asociaţii , fap ce ar permite realizarea în viitor a unor proiecte pentru comunitate , precum şi coagularea diasporei , valorizarea membrilor acesteia, in spiritul generării empatiei statului gazdă .

Asocierea este încurajată de misiunea diplomatică de la DUBAI pentru că astfel,  comunitatea ar putea dispune de o entitate autorizata, ce poate genera  resurse pentru cultivarea spiritului de apartenenţă la o comunitate  sau pentru promovarea unor proiecte culturale prin care să-şi popularizeze existenţa pe plan local.

Consulatul General al României la Dubai depune eforturile umane şi, în măsura posibilităţilor, financiare pentru realizarea unor asemenea activităţi, în care să fie prezenţi şi românii din Dubai, care au această dorinţă şi disponibilitate.

Contăm şi pe sprijinul diasporei pentru a găsi cele mai bune soluţii în activităţile de diplomaţie culturală şi economică pe care consulatul intenţionează să le organizeze.

 

In focus

Organizarea licitaţiei de autoturisme aflate în parcul rece la Consulatul General al României la Dubai

12.02.2020

Organizarea licitaţiei de autoturisme aflate în parcul rece la Consulatul General al României la Dubai Autoturism Mercedes E230 , an…

DIPLOMATIC CARS FOR SALE

12.02.2020

CONSULATE GENERAL OF ROMANIA in Dubai Auction with closed envelope (11.02- 05.03.2020) For Mercedes E230 , year of manufacture …

Programul de burse oferite de România pentru studenţii străini , anul universitar 2020-2021

20.12.2019

Vă aducem la cunoștință lansarea programului de burse oferite de statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe, pe baza HG 288/1993, pentru anul…
  • "Consulatul mai aproape de casa ta !" Puteti aplica on-line pentru servicii consulare precum : acte notariale, acte de stare civila ,cetatenie, etc. Astfel, aplicatia este verificata, validata si veti avea posibilitatea sa efectuati programare. Timpul de asteptare la preluarea actelor precum si pentru eliberarea acestora se reduce considerabil. Daca aplicati on-line, in masura in care aplicatia este corecta si documentele originale sunt complete, inclusiv copii, este posibil ca procura dumneavoastra sau declaratia notariala, sa fie eliberata pe loc, in ziua programarii ! Va asteptam !